Tanah

Tanah – pământ, în limba indoneziană – a devenit firul roșu al acestei amenajări. Un nume ales nu doar pentru rezonanța lui exotică, ci pentru că pământul este ceea ce leagă două lumi, două culturi și, în acest caz, două destine care s-au întâlnit la capătul lumii, în Bali. Tanah e solul care îi primește, îi adună, îi fixează; iar apartamentul lor a devenit exact asta: un teren comun, un spațiu cu vibrație telurică, caldă, care amintește de lumina de la asfințit, când totul devine mai moale, mai profund, mai aproape de esență.

Povestea

Povestea locului începe cu ei: un cuplu tânăr, el român, iar ea din Indonezia. Din această întâlnire s-a născut dorința unui spațiu care să le reflecte diferențele și armoniile. El și-a dorit un minimalism industrial, precis, iar ea a adus cu sine o iubire pentru forme organice, texturi naturale și căldură tactilă.

În amenajare am căutat un echilibru între cele două energii: tehnic și natural, control și fluiditate. Am creat un fundal minimalist, neutru, peste care bucătăria se așază ca o hartă a liniștirii. Culorile sunt în tonuri pământii, aproape materice, completate de accente metalice, industriale. Spațiile de depozitare sunt gândite la milimetru – inclusiv zona glisantă dintre blat și corpul superior, unde condimentele și ustensilele își găsesc locul firesc, la îndemână. În partea opusă, o zonă dedicată veselei păstrează ordinea subtilă a gesturilor cotidiene.

Bucătărie

Liniile drepte, precise, ale mobilierului sunt îmblânzite de mișcarea organică a panoului din MDF microcimentat, care protejează peretele din zona mesei. Aceeași linie curgătoare se regăsește în masa ce se continuă în vitrină, asemenea unui contur de insulă tropicală privită de sus. E un motiv cartografic, o aluzie fină la arhipelagul indonezian – un „laitmotiv” care pulsează discret în tot spațiul.

Living

În living, atmosfera se coagulează în tonuri de bej mediu, o paletă atent și cald suprapusă. Vopseaua lavabilă și limewash-ul, în aceeași nuanță, creează o textură luminoasă, ca un amestec de pulbere de pământ și lumină filtrată la înserare. Este o lumină clarobscură, de apus, când umbrele se lăsă lungi și obiectele capătă adâncime.

Dragostea lor pentru piatra naturală ne-a inspirat un obiect artistic: un colaj alcătuit din fragmente de piatră, lăsate în forma lor imperfectă – frânturi naturale, controlate doar atât cât să rămână autentice.

Panourile separatoare au rol funcțional, delimitând zona de trecere într-un apartament nedecomandat, dar au devenit, totodată, un element poetic. Privite din living, panourile dezvăluie în centru un cerc de oglindă – un ecou al templelor balineze, acele porți prin care se vede soarele în timp ce coboară spre orizont.

Masa continuă acest dialog subtil între linii: colțurile ei sunt tăiate în același unghi cu lamelele panourilor, creând o simetrie discretă. Totul este completat de accentele metalice, de rafturi și de lampadar, care aduc acea notă tehnic-industrială pe care și-o dorea el.

Dormitor

În dormitor, cuvântul-cheie este Zen. Aici totul se reduce la esențial: un perete principal cu o tăblie lungă, simplă, masivă în seninătatea ei. Compoziția luminii este intenționat ușor asimetrică, o imperfecțiune care dă viață încăperii. Liniile ondulate se întorc și aici, în oglinzile duble, amplasate pe colț, făcând peretele să se estompeze într-un joc subtil de reflexii.

Zona de citit de la geam este un mic refugiu ascuns în spatele draperiilor – un loc intim, retras, în care lumina se filtrează ca o respirație. Draperiile coboară de la nivelul plafonului, amplificând senzația de verticalitate și creând o nișă care invită la retragere și calm.

Birou

Biroul aparține zonei funcționale și industriale. Este un birou dublu – pentru că amândoi lucrează de acasă, iar el cântă la chitară. Cable management-ul este ascuns cu grijă, rack-urile sunt integrate, iar spațiile de depozitare păstrează totul ordonat și eficient.

Terasă

Terasă generoasă, deschisă, cu deck de dale pentru un plus de confort tactil. Aici spațiul devine mai ludic, mai vesel, mai viu, un contrapunct necesar la calmul interior.

ProiectTanah
An2025
StatusÎn curs de implementare
AutoriDaniela Blanco, Alexandra Stamate