Kashmir

Amenajarea acestui apartament are ca punct de plecare ideea de quiet luxury – un rafinament discret, cald și liniștit, inspirat din senzația de confort oferită de cașmir și merino, o metaforă evocată chiar de clienți pentru a descrie cum își doresc să se simtă acasă.

Spațiul transmite calitate și atenție la detalii, fără a fi opulent sau strident. Stilul warm minimal, un stil danez modern bazat pe tonuri neutre și materiale naturale, creează firul roșu care leagă întreaga locuință.

În zona de open space – living, dining și bucătărie – atmosfera este luminoasă, caldă și primitoare. Paleta cromatică se bazează pe tonuri neutre și deschise, completate de accente de lemn. Formele rotunjite ale mesei, scaunelor, covorului și insulei aduc fluiditate și prietenie în spațiu.

Mobilierul de bucătărie a fost gândit într-o nuanță apropiată de cea a pereților, pusă în valoare de lemnul deschis, cu un flader regulat și curat. Insula și blaturile sunt placate cu ceramică tip limestone, caracterizată printr-un desen subtil și ondulat, care introduce dinamism și un rafinament discret.

Iluminatul joacă un rol esențial. Deasupra mesei de dining, două corpuri de la Pholc – reinterpretări contemporane ale abajururilor de hârtie de orez – filtrează lumina caldă într-un mod plăcut. În zona insulei, o lampă tubulară minimalistă completează compoziția, posibilă datorită hotei integrate în plită, care a eliberat plafonul pentru un corp decorativ.

Băile reinterpretază travertinul prin plăci ceramice coordonate cromatic, cu finisaje simple și canelate. Detaliile integrate și iluminatul cald păstrează liniile minimaliste și intime.

Dormitorul matrimonial aduce intimitate și texturi calde, prin separatorul din lamele de lemn, tăblia tapițată semicilindrică și finisajele limewash care conturează un spațiu fluid și relaxant.

Camerele secundare au funcționalitate dublă – birou și oaspeți –, cu bibliotecă generoasă, mobilier integrat și piese versatile ce permit transformarea lor în viitoare camere de familie.

Rezultatul: un apartament cald, ordonat și rafinat,caracterizat de ideea quiet luxury, unde funcționalitatea și estetica se împletesc într-o eleganță discretă.


Warning: Undefined array key "google-plus" in /home/joocastu/public_html/wp-content/themes/kleanity/include/goodlayers-core-filter.php on line 165
ProjectKashmir
An2025-2026
StatusÎn curs de implementare
EchipăAna Maria Vasile, Daniela Blanco, Alexandra Stamate