A fost odată, în Arosa, un apartament de munte într-o clădire din 1930, cu pereții și tavanul îmbrăcate în panotaj de lemn. Arosa este una dintre stațiunile istorice ale Elveției, cunoscută mai întâi pentru aerul ei vindecător și abia apoi pentru schi (Arthur Conan Doyle scria în 1894 despre drumul lui pe schiuri, de la Davos până aici), iar povestea aceasta am vrut să se simtă și în casă, în tot ce a însemnat designul interior al acestui apartament la munte.
Este a doua amenajare pe care o facem pentru acești clienți, care folosesc apartamentul atât pentru ei, cât și pentru închiriere. Și-au dorit un design interior de apartament la munte în care să se simtă aerul de munte, să fie clar unde te afli, însă totul să rămână confortabil și minimalist.
Livingul păstrează panotajul original, iar amenajarea îi respectă vibe-ul și îl aduce în contemporan. La geam am desenat o banchetă continuă, pe două laturi, care devine și comodă TV, iar canapeaua Omhu, făcută la Copenhaga, se transformă ușor în pat. Golul unei foste uși, din spatele canapelei, a devenit o mini-bibliotecă.
Lampa din lamele de lemn de la Secto Design dă lumina aceea cozy, completată de aplice și de un lampadar metalic, iar covorul din blană de vacă este al clienților (și a rămas, firește). Nucul mai închis aduce eleganță, iar teracota, prin corpurile suspendate și comoda din hol, aduce contrastul.
În restul casei, plăcile furniruite îmbracă dormitoarele, bucătăria, diningul și holul, iar pe lateralele lor am desenat zimți, care sunt munții și care au devenit motivul întregii amenajări. Lemnul este echilibrat de piatră, în textura gri a blatului și a insulei, pe care o regăsim și în băi, alături de același detaliu.
Dormitoarele sunt simple, cu mult spațiu de depozitare și jaluzele cu lamele orizontale din lemn. Cel mare are și un loc de lucru, cel mic are trei locuri de dormit și o oglindă care îl mărește vizual. Pe balcon, cu munții în față, au încăput o zonă de dining și una de lounge.
Căldura lemnului, liniștea pietrei și munții, desenați discret în mobilier.