Apartamentul Snow White este despre familie. Aici locuiesc L. și L. împreună cu cei doi copii. Ideea apartamentului a fost de a găzdui întreagă familie în perioada școlii, astfel cei doi copii să nu irosească timp stand în trafic. Clienții au dorit un stil cât mai simplu, cu influnte scandinave, cu o cromatică bazate pe alb și culori pastelate.
Din momentul în care am intrat în apartament, ne-am dat seama că o să fie nevoie de o intervenție foarte amplă pe partea de construcție. Apartamentul se află într-un imobil vechi și nu a mai fusese restaurat de foarte mult timp. Pentru a salva cât mai mult spațiu, am dărâmat spațiile de depozitare din holul de la intrare. La fel și peretele care oferea accesul în bucătărie. Astfel a rezultat un loc perfect pentru o bucătărie de familie. Am schimbat întregul circuit electric și o mare parte din instalațîi, am eliminat toate finisajele existente și am igienizat locul. Întreagă lucrare a durat aproximativ două luni, dar a meritat așteptarea.
După primele întâlniri cu clienți, am înțeles ce își dorește fiecare așa că ne-am apucat de treaba. Deoarece spațiul era unul restrâns, a trebuit să găsim cea mai bună soluție de compartimentare.
Bucătăria este mobilată sub formă de U și se continuă cu o bancheta pentru zona de luat masă. Că și materiale, am folosit corpuri din pal alb, combinate cu fronturi din tablă metalică perforată, blat de lemn și sticlă colorată. Deasupra mesei, am construit o structura metalică, tot din tablă, pe care am iluminat-o cu bandă led.
Spațiile de depozitare sunt simple și constă într-o combinație de alb cu gri, iar accentele sunt date de mânerele tip profil vopsite în negru.
Livingul are și rol de dormitor pentru părinți, așa că am optat pentru o canapea extensibilă, realizată pe comandă pe plan local. Și aici, culorile sunt deschise și pastelate, iar lumina naturală este suficientă. Spațiul de depozitare din jurul televizorului este format dintr-o comodă albă și accente de lemn, un corp metalic realizat din țeavă rectangulară, și câteva polițe, și ele tot metalice, vopsite în negru.
Camerele celor doi copii au fost amenajate luând în considerare și dorințele lor. C. este un băiețel simpatic căruia îi place fotbalul și are o fire creativă.
Lângă mică biblioteca, am făcut un panou magnetic, pe care am printat imaginea unui teren de fotbal, pentru că el să își poată face singur strategiile.
Pe peretele opus, cel de lângă birou, am făcut un alt panou, de tipul whiteboard, pe care el poate colora toate destinațiile pe care le vizitează în vacanțele de familie. Culoarea perdominata este albastru, care înconjoară toată camera.
M. este și ea o fire artistică și sensibilă, pasionată de dans și fotografie. În camera ei, am folosit culori deschise combinate cu nuanțe de roz și lemn.
Pentru biblioteca, am ales varianta unor rafturi și corpuri realizate din tablă vopsită, iar masca de calorifer este din tablă perforată. În față patului, există un grid, în care M. să își atârne colecția proprie de fotografii.